EMA

Cand eram noi mai mici si mai prosti, adica prin facultate (cand spun noi ma refer ma mine si la Mihai, sorry Mihai, acum esti mare si destept, si eu la fel), luna noimebrie insemna EMA. Adica European Music Awards, evenimentul monden la anului la care noi luam parte indirect, stand in fata televizorului cu suc si chipsuri. Ajunsesem sa visez noaptea cum ar fi sa fac parte din publicul de la EMA. Chiar mi s-a-ntamplat sa visez intr-un an ca plec la Frankfurt, a fost atat de real visul incat mi-au dat lacrimile dimineata cand am dat cu mana de perete. Ma rog, eu si Mihai eram abosult cazuti in cap dupa EMA, faceam pronosticuri, comentam, traiam suspansul, odata stiu ca am adormit si n-am prins finalul si l-am pus pe Mihai in timpul unui curs sa-mi scrie pe un bilet toti castigatorii. Altadata chiar am organizat o petrecere EMA acasa si a fost misto rau, eram cu cativa colegi de la facultate. Cred ca era editia prezentata de Sasha Baron Cohen, pe vremea cand inca mai era Ali G. Intr-un an am fost si la Mihai acasa, reuniune speciala, ca la finala cupei mondiale de fotbal. Radeam de Christina Aguilera si de perioada ei trashy, de P Diddy care nu stia deloc sa prezinte, eram niste Geeksi EMA. La Berlin, suna bine. N-am scapat nicio editie, doar ca am inceput sa le urmaresc singura, acasa, fara patima si doar schitand din cand in cand cate un zambet in coltul gurii, atunci cand preferatul meu ia premiul. Pacat ca Mihai e la Bruxelles, mi-ar fi placut sa mai facem un EMA Party. Mihai, ai legatura