Relatii de cordialitate cu bebelusi sus-pusi

Via Caprele Irinucai
Recenta vizita a domnisoarei Sofia A. in tara de origine a creat agitatie in randurile presei, mai ceva ca venirea Madonnei in Romania. Cand, cum, unde, va vorbi, oare cu noi? Ne va raspunde la cateva intrebari? Oare o sa fie cu nasul pe sus? Oare vom putea obtine cateva cuvinte despre viata de bebe de 2 ani la Bruxelles? Ne va face o trecere in revista a activitatilor de zi cu zi? Vom afla oare ce desene animate prefera? Sau ce mananca la micul dejun? Oare va rade cu/ de noi, cand ne va vedea picate in cap dupa ea? Cu ce ne imbracam? Va da semne de plictiseala prea devreme? Oare e asa cum o vedem pe blog? Oare are aceeasi ochi migdalati in realitate? E la fel de sweetie pie? Daca plange cand ne vede?
Cu toate astea in cap, intr-o duminica ploioasa de toamna, eu si Oana ne-am infiintat la usa domnului Mihai A., inarmate cu un elefantel de plus pentru Sofia, dupa ce cu zece minute mai devreme ma maimutarisem cu Dobre in benzinarie- catelus, pisicuta sau elefantel? Emotionate adanc, am dat buzna in universul Sofiei. Eu, mai retinuta, sa nu sperii copilul. Dobre a tabarat pe el, de-a dreptul. Dupa aceea a urmat o bataie pe copil. Da-mi-o si mieeeeeeeeeeee!! Da lasa-ma si pe mine sa ma jooooc cu eaaaaaaaaaaa!!!!!! Sofiaaaaaaaaaaaaa, ce faci? Uite, un elefantel! Degeaba, cateva de secunde atentie asupra noastra, dupa care era absorbita de taica-su sau de desene. asta pana cand au venit placintelele din partea doamnei A, bunica paterna a Sofiei. Am plecat de-acolo dupa vreo ora total fermecate de blondina cu ochii migdalati, care ne-a jucat pe degete si-am uitat sa scoatem camera ascunsa, reportofonul si carnetelul de notite.