Congresul de luni

Odata, cand era eu mica, soim al patriei educat la gradinita cu program prelungit (camin, pe scurt), s-a organizat in Buzau acel festival patriotico-ceausist Cantarea Romaniei. Si am fost selectata dintre soimii care si ia parte la reprezentatie. Bad move. Selectata pt ca doamna, pardon, tovarasa educatoare era verisoara cu tata. Bad move, again. Si ne-au strans pe toti, cu mic cu mare (pionieri, UTC-isti,oameni ai muncii), in Piata Daciei, un platou mare din centrul orasului. Ne-au plantat acolo intr-o coregrafie/ scenografie macabra si au dat drumul la muzica. Nimeni nu trebuia sa miste. Cei mari, cel putin de-o seama cu mine, stiu. Au pornit niste difuzoare din care racnea muzica patriotica si o tanti a venit sa ne spuna sa facem un „la la la” din gura, un fel de cel mai jenant playback, sa para ca noi interpretam cu foc. Nu mai tin minte cat ne-au tinut acolo, aveam impresia mi-au intrat picioarele pana la genunchi in asfalt/ mozaic, ce naiba era ala, iar o colega soaima a facut pisu pe ea, de se facuse baltuta la picioarele ei. Iar mie mi-era o seteeeeeeeeeeee. Ca la o sedinta de partid/ cantare a Romaniei m-am simtit si azi, da nu zic mai mult.